Evenimente religioase importante, sâmbătă și duminică, în municipiul Botoșani.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Prea Sfințitul Teofan, va oficia astăzi, începând cu ora 16.30, slujba Vecerniei și Litiei la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiu, după care, alături de un sobor de preoți, dar și de credincioși, va participa la un pelerinaj cu Moaștele Sfântului Cuvios Onufrie pe străzile din Botoșani.
Duminică, 23 aprilie, începând cu ora 8.15, mitropolitul Moldovei va săvârși, Sfânta Liturghie și va face resfințirea Bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia