Iată, ca referință, care este prioritatea succesorilor prevăzută de legislația în vigoare:
Clasa întâi (descendenți) – copiii și copiii acestora, adică nepoți și strănepoți (au dreptul la moștenire atât copiii naturali, cât și cei adoptați).
Clasa a doua (ascendenți și colaterali privilegiați) – mai exact, este vorba de părinți (ascendenți privilegiați) și de frați sau surori (colaterali privilegiați), inclusiv descendenții acestora, precum copii sau nepoți.
Clasa a treia (ascendenți ordinari) – bunici, străbunici (pe linie maternă sau paternă).
Clasa a patra (colaterali ordinari) – mai exact, rudele până la gradul al patrulea, precum mătuși, unchi, veri primari sau frații și surorile bunicilor.
Desigur, în cazul în care avem un testament, adică persoana defunctă a dispus din timpul vieții care sunt cei ce vor intra în posesia bunurilor sale, situația se simplifică foarte mult. În Occident este foarte des întâlnită practică prin care oamenii decid din timpul vieții ce se va întâmpla cu bunurile lor, pentru ca cei ce rămân în urmă să se înțeleagă și să nu se declanșeze niciun fel de conflict în cadrul familiei apropiate sau extinse.
















