Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, care este in acelasi timp, si presedintele organizatiei judetene a PSD, susţine că autorităţile locale au ridicat, săptămina trecută, de la firmele acestuia mai multe documente. Conţac a declarat, luni seară, in emisiunea Ştirea Zilei de la postul de televiune Somax, că este supus unor presiuni puternice din partea actualei puteri. "De două săptămini, de cind iar se leagă de mine, au trimis şi Poliţia, şi Garda Financiară. Au trimis şi de la Finanţe să verifice toate firmele unde am fost eu acţionar. Au luat dosare şi aşa mai departe. Este ilegal. Nişte abuzuri de nu iţi vine a crede. Eu m-am supus controlului. La noi işi face o tocătură din asta, te şantajează şi te presează psihic, după care vine şi spune pardon, am, greşit. Intră peste tine şi e mai rău ca pe vremea comunismului", a spus Constantin Conţac. Conţac nu a putut oferi detalii despre controalele la care au fost supuse firmele unde acesta a deţinut sau deţine controlul, insă, cel mai probabil, acţiunea are loc pe fondul anchetei derulate de Parchetul de pe lingă Tribunalul Botoşani, care a fost sesizat cu privire la o eventuală nedeclarare a unor venituri pe care Conţac le-ar fi obţinut de la societatea Transporturi Auto. Conţac spune că nu are nici cea mai mică intenţie de a renunţa la politică şi că speră să vină ziua in care ii va trage la răspundere pe cei care abuzează astăzi de putere. "Eu sper să trăiesc şi să dea socoteală in faţa legii, fără nervi şi cu zimbetul pe buze. Eu sper să răspundă pentru ilegalităţile pe care le-au făcut", a mai declarat Conţac.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026...apetrans

- Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026... - FOTO Accident cu un mort și cinci răniți! O mașină s-a răsturnat
9 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Autospecială SMURD aflată în misiune, cu şase persoane la bord, implicată într-un accident
8 martie 2026... - Fără cuvinte! O mamă a încercat de două ori să-și omoare bebelușul abia născut
7 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Un primar din Botoșani este anchetat pentru că ar fi mințit în fața procurorilor
11 martie 2026... - Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - VIDEO Fermă de păsări din Botoșani, în pericol din cauza unui incendiu. 15 hectare cuprinse de flăcări
10 martie 2026... - Percheziții în județul Botoșani! Administratorul unei firme, anchetat de polițiști
10 martie 2026... - FOTO Furaje mistuite de flăcări într-o localitate din Botoșani. Focul, pus de niște copii
10 martie 2026... - FOTO Hectare întregi de vegetație cuprinse de incendii, în două localități din județul Botoșani
10 martie 2026...ddd

- FOTO „Arde casa vecinilor…”. Curajul de care a dat dovadă un pompier de doar 20 de ani din Botoșani. Filip era în timpul liber
10 martie 2026... - FOTO Proiecte de educație extra-școlară implementate de Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Gheorghe” Botoșani
10 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


