Concurs adresat pasionaţilor de matematică

30 mai 2011

Micii matematicieni se întâlnesc la Şcoala nr. 17

Şcoala nr 17 din municipiul Botoşani va organiza pe data de 4 iunie concursul interjudetean de matematică "O altfel de şcoală". Înscrierile pentru acest concurs se fac până la data de 2 iunie, iar pentru asta nu se plăteşte nicio taxă de înscriere. Competiţia este adresată elevilor de clasale a III-a şi a IV-a, iar cei care vor obţine cele mai mari punctaje în urma evaluării vor primi medalii.    Şcoala nr 17 care organizează acest concurs este gazda unui centru de excelenţă adresat copiilor dotaţi la matematică, care învaţă în ciclul primar. În fiecare joi, între orele 14.00 şi 16.00, cei mai buni copiii la matematică se întâlnesc pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele în domeniu. Copiii care participă nu provin numai de la şcoala care a iniţiat acest proiect. În total au fost înscrişi 75 de elevi proveniţi de la şcolile 6, 7, 10, 11, 14, Liceul de Artă „Ştefan Luchian”,  Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, dar şi de la Bucecea sau Leorda. Orele sunt predate atât de cadrele didactice care au iniţiat acest curs, cât şi de alţi profesori şi învăţători cu statut de invitat.    La ediţia de anul trecut a concursului "O altfel de şcoală" au participat un număr de 65  de elevi de la 4 şcoli botoşănene. Coordonatorii acestui proiect sunt profesor învăţământ primar Andreea-Simona Chirilă şi învăţător Nastasia Rada.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia