Acțiune a polițiștilor rutieri botoșăneni. Au fost reținute mai multe permise și certificate de înmatriculare

Acțiune a polițiștilor rutieri finalizată cu amenzi și permise rețiute. La data de 14 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani, împreună cu lucrători din cadrul Biroului de Ordine Publică și Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au organizat o acțiune pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Astfel, în decurs de 5 ore, polițiștii au legitimat 87 de persoane, au controlat 75 de autoturisme și au efectuat 65 de testări cu aparatul etilotest și 2 testări cu aparatul Drugtest. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7830 de lei.
Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
Astfel, în decurs de 4 ore, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15660 de lei, totodată, fiind reținute în vederea suspendării 2 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare, precizează IPJ Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *