Oficiul Informare-Recrutare Botosani a inceput activitatea de intocmire a dosarelor de candidat pentru tinerii care doresc sa urmeze cursurile unei institutii militare de invatamant. Lt. col. dr. Sergiu Balanovici, seful Oficiului Informare-Recrutare Botosani, a declarat ca in anul scolar 2006-2007, institutiile de invatamant militare scolarizeaza si femei. Pe timpul scolarizarii, femeile vor fi repartizate in subunitati mixte si vor participa la toate activitatile de instruire si educare conform unor standarde de calificare unice. De asemenea, militarii in termen pot participa la concursurile de admitere organizate de institutiile militare de invatamant, pe timpul satisfacerii stagiului militar. Acestora li se intocmeste dosar de candidat numai dupa parcurgerea primelor patru luni ale stagiului militar. Elevii si elevele din clasa VIII-a, precum si absolventii de gimnaziu cu varsta de cel mult 17 ani, au posibilitatea sa urmeze cursurile unuia dintre colegiile militare liceale, iar tinerii din clasa XII-a, baieti si fete, precum si absolventii de liceu, cu diploma de bacalaureat si varsta de maxim 24 de ani, pot candida pentru admiterea intr-o institutie militara de invatamant superior sau postliceal. Pentru militarii angajati pe baza de contract (gradati profesionisti), absolventi de liceu, cu diploma de bacalaureat si varsta de cel mult 30 de ani se vor organiza Cursuri de formare a subofiterilor in activitate pe filiera indirecta. Tinerii din judetul Botosani care opteaza pentru profesia militara se pot interesa direct la sediul biroului, in fiecare zi lucratoare a saptamanii, de luni pana vineri, intre orele 8,00-20,00. Aici ei pot afla conditiile ce trebuie indeplinite pentru a urma o cariera militara, reteaua institutiilor militare de invatamant si oportunitatile oferite tinerilor aflati in pregatire
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia