Cel mai recent ordin al ministrului Sanatatii a facut deja ca doi din cei 12 directori de spitale din judet sa renunte la functia de conducere. Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica (DSP) au anuntat ca directorul Spitalului de Recuperare "Sfintul Gheorghe " din Botosani si cel al Spitalului Municipal Dorohoi au preferat sa lucreze direct cu bolnavii, renuntind la calitatea de manager. Sefii celor mai importante unitati sanitare din judet, precum Spitalul Judetean, Pediatria, Psihiatria sau Maternitatea, isi vor pastra in continuare functiile, un rol important in luarea acestei decizii avindu-l si faptul ca vor primi salarii cuprinse intre 26 si 30 de milioane de lei, la care se adauga si retributiile pentru liniile de garda. "Niciodata un director de spital nu a avut un salariu atit de bun. Ministerul doreste astfel sa stimuleze un management bun, sa ii faca pe acesti directori sa se concentreze cit mai bine asupra a ceea ce fac ", a precizat Rodica Bontas, directorul general al DSP. Potrivit acesteia, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie nu si-a precizat inca pozitia, cerind timp de gindire pina la 1 martie.
A?A?Daca initial ministrul Sanatatii a spus ca directorii de spitale isi vor pastra doar garzile, ieri acesta a revenit asupra ordinului dat in acest sens. "Acesti directori vor putea practica si medicina, insa nu pe posturile lor, care au fost rezervate, ci in alta parte. Astfel, spre exemplu directorul Spitalului Judetean va putea sa acorde consultatii in Ambulatoriu, el avind postul pe sectia spitalului ", a mai spus Rodica Bontas.





























