Fetiță de doar două săptămâni, abandonată la o mănăstire din Botoșani. Mama a lăsat-o în pridvor

O fetiță de doar două săptămâni a fost abandonată în fața uneia dintre cele mai importante mănăstiri din județul Botoșani. Aceasta a fost lăsată de propria mamă pe pritvorul bisericii de la Mănăstirea Gorovei. Fetița de doar două săptămâni a fost găsită de către unul dintre preoți, care la rândul său l-a anunțat pe starețul mănăstirii, scrie antena3.ro. Imediat după, preotul a sunat la 112. Ajunsă în grija medicilor, micuța a fost internată.

”Noul născut a fost internat la pediatrie la Spitalul Municipal Dorohoi. Constante biologice bune, a fost deja alimentată și este sub supraveghere medicală. A fost anunțată și Poliția pentru a face investigațiie corespunzătoare”, a spus un medic de la Spitalul Municipal Dorohoi.

Polițiștii au luat imaginile de pe camerele de supraveghere din curtea mănăstirii, pentru a o putea identifica pe mama fetiței. Între timp, se efectuează cercetări pentru identificarea persoanei care a abandonat bebelușul și s-a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *