Anunț de ultimă oră de la meteorologi: ninsori și vânt până luni după-amiază

10 decembrie 2021

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de vreme rea, valabilă de duminică, de la ora 14.00, până luni după-amiază.

„Temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În cursul după-amiezii de sâmbătă (11 decembrie) va ploua mai ales în regiunile sudice, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 decembrie) şi în restul teritoriului. La munte vor fi precipitaţii mixte, dar treptat în cursul nopţii la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă”, anunţă ANM.

Începând de duminică, în regiunile vestice şi sud-vestice treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, iar la munte local va ninge abundent.  Precipitaţiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15...25 l/mp şi, în special în zonele deluroase şi montane, peste 40...50 l/mp.

Temporar în regiunile vestice, sudice şi la munte vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45...55 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 80...90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia