Theodorescu il vrea pe Iliescu in fruntea PSD

1 octombrie 2006

Senatorul PSD Razvan Theodorescu a declarat, simbata, in cadrul unei conferinte de presa organizate la Botosani, ca esecul temporar al lui Adrian Nastase a creat o criza fara precedent in Partidul Social Democrat si a prins nepregatita intreaga scena politica romaneasca. Conform declaratiilor celui care se considera "din aripa veche a partidului ", odata cu scandalul "Matus ", stinga politica a pierdut din preferintele electoratului, riscind sa ramina cu doar 15% din voturi. "Riscam ca la viitoarele alegeri sa se lanseze o alta forta politica, iar PSD sa devina un personaj politic secundar pe scena politica a tarii ", a declarat senatorul. Acesta considera ca actualele scandaluri politice ar putea sa-i determine pe europeni sa amine integrarea Romaniei. "Doar daca UE tine cu tot dinadinsul sa-si extinda granitele, s-ar putea totusi sa ne bage pe brinci ", a precizat fostul ministru al Culturii, actual peresedinte al delegatiei pentru francofonie, din cele doua camere ale Parlamentului. Razvan Theodorescu sustine ca, in asemenea momente de criza, "trebuie sa ne intoarcem la batrini ", cel mai nimerit pentru regruparea social-democratilor fiind Ion Iliescu, "singurul om de stat din Romania ultimilor 16 ani ". "Ion Iliescu ar trebui sa vina sa dea o mina de ajutor partidului, iar cei din fruntea PSD ar trebui sa ia caietele si sa-si noteze ", a mai spus senatorul PSD de Botosani.
A A 
A A Locuri de munca promise satenilor
A A 
A A Cu ocazia conferintei de presa de simbata, Razvan Theodorescu a anuntat si planul actiunilor pentru 2006. Social-democratul doreste sa atraga o finantare cu ajutorul careia sa creeze locuri de munca la Mihaileni prin infiintarea unor ateliere de fabricare a incaltamintei in fostele hale CAP, dupa modelul celor din Vicov- Suceava. Razvan Theodoresu are in vedere si sprijinirea unui program PHARE pentru amenajarea Parcului "Mihai Eminescu ", constructia unei alimentari cu apa la Vaculesti, extinderea retelei de gaz pentru Darabani, redeschiderea muzeului disparut din Mihaileni, deschiderea Muzeului "Ernest Ungureanu ", la Vaculesti. Senatorul PSD a adaugat pe lista actiunilor si sprijinirea grupului liberal de la Iasi care intentioneaza sa includa Botosaniul in coridorul Budapesta-Odessa, ceea ce ar putea aduce drumurile din judet la nivelul arterelor transcontinentale

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia