Anunț Nova Apaserv! Apa se întrerupe miercuri în cartierul Lebăda și mai multe localități din județul Botoșani

robinet fara apaDin cauza unei avarii apărute pe conducta de transport apă Botoșani- Flămânzi, societatea comercială Nova Apaserv S.A. Botoșani anunţă oprirea sistemului de alimentare cu apă în data de 29 septembrie 2021, în Cartierul Lebăda, comunele: Băluşeni, Cristeşti, Copălău, inclusiv oraşul Flămânzi.

Potrivit unui comunicat al Nova Apaserv, echipa de intervenţii a societăţii va începe efectuarea manevrelor necesare remedierii avariei, în data de 29 septembrie 2021 – ora 07.00, iar timpul estimat finalizării lucrărilor este de zece ore.

Având în vedere că umplerea și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent și treptat, pentru evitarea producerii unor eventuale avarii, informăm consumatorii că reluarea furnizării apei va fi resimțită diferențiat de către aceștia în funcţie de locul de consum, întregul sistem urmând a intra în parametrii normali de funcționare în max. 24 de ore de la finalizarea lucrărilor de remediere a avariei.

Pentru evitarea efectelor negative cauzate de lipsa apei, rugăm consumatorii să-şi constituie rezervele de apă necesare. S.C. Nova Apaserv S.A. îşi cere scuze faţă de abonaţii afectaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *