Catalin Flutur, primarul municipiului Botosani, a acuzat Consiliul Judetean ca a comis o ilegalitate prin insusirea cladirii Corpului Gardienilor Publici si ca in 2001, au furat efectiv din patrimoniul Consiliului Local. Acesta a declarat ca va ataca in contencios administrativ hotarirea CJ, pentru a recupera bunul respectiv. Primarul municipiului Botosani spune ca este regretabil si de neinteles ce se intimpla. "Mi-am dorit sa avem o relatie normala cu colegii de la Consiliul Judetean, care sa nu aiba conotatii politice. Am zis ca 2006 este un an al intelegerii, iar, spre surprinderea mea, observ ca legea in Romania nu este respectata", a precizat primarul municipiului Botosani. Acesta sustine ca eficacitatea Consiliului Judetea este aproape nula, iar acest lucru se poate observa din realizarile din ultimii opt ani ale institutiei in cauza. Acesta a dat exemplul celor doua societati din subordinea CJ, respectiv ApaGrup si Societatea de Drumuri si Poduri, care sint, potrivit edilului municipiului Botosani, in faliment. "Ce bani au adus in judet. Nici o hotarire de CJ nu a fost aminata, pentru ca, acolo, se voteaza ca la turma, fara sa se tina cont de nevoile judetului", a mai spus Catalin Flutur. Mai mult, primarul acuza ca de aproape doi ani conducerea CJ i-a pus bete in roate, pentru ca dinsul nu are aceeasi coloratura politica cu Constantin Contac, respectiv Dorin Ciustea.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia