Singura localitate din România care a intrat în scenariul roșu din cauza infectărilor cu coronavirus. Este din județul Botoșani

Într-un moment în care numărul de cazuri de coronavirus anunțat zilnic este în scădere, o localitate din România s-a trezit, totuși, în scenariul roșu, după ce rata de incidență a sărit de pragul de 3. Este vorba despre comuna Viișoara, din județul Botoșani, unde indicele a ajuns la 3,34 de infectări la mia de locuitori.

Comuna Viișoara din Botoșani, în scenariul roșu din cauza infectărilor cu coronavirus. Comuna Viișoara, care are o populație de doar 1.799 de locuitori, a înregistrat în ultimele două săptămâni șase noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Indicele de infectare a ajuns acolo la 3,34 infectări la mia de locuitori.

Acum, măsurile sanitare privesc mai mult funcționarea școlilor. Comuna este formată, însă, din trei sate: Cuza Vodă, Viișoara și Viișoara Mică, așa că autoritățile au în vedere aplicarea unor măsuri mai dure, dacă situația se va înrăutăți, informeaza realitatea.net.

Duminică, în județul Botoșani a fost înregistrat doar un caz de COVID 19, incidența la nivelul județului fiind de 0,05 la mia de locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *