O femeie din judet a produs, ieri, uimire in randul cadrelor medicale din Sectia de chirurgie a Spitalului Judetean de Urgenta "Mavromati", dupa ce, ajunsa pe masa de operatie, din abdomenul sau i-a fost scoasa o tumora gigant, de peste 15 kilograme. Martena Bidach, de 57 de ani, din localitatea Mihaileni, a ajuns, marti, in Unitatea de Primire a Urgentelor din Spitalul "Mavromati", din cauza unor dureri abdominale. Consultata de medicul Petrica Radauceanu, seful UPU, acesta i-a stabilit diagnosticul de tumora retroperitoniala si a dispus internarea femeii pe sectia de chirurgie. "In momentul internarii, femeia avea abdomenul foarte mare, era evidenta o suferinta a acestuia. Pe de alta parte, si femeia este destul de corpolenta, inalta, si poate ca aceasta constitutie a facut-o sa nu banuiasca ce i se intampla si sa amane prezentarea la medic. Semne de boala au fost, femeia acuza dureri, tulburari de tranzit intestinal, deoarece tumora gigant apasa pe intestine si pe vasele mari de sange. Aceste semne au fost confundate poate cu afectiuni digestive dintre cele banale", spune medicul Petrica Radauceanu. A doua zi dupa internare, femeia a fost supusa interventiei chirurgicale, fiind operata de medicul chirurg Mihail Hamburda. Operatia a durat in jur de o ora si jumatate, timp in care chirurgul s-a straduit sa desprinda tumora din abdomenul femeii, fara a leza vreun vas de sange important. Cadrele medicale sustin ca din cauza suprafetei mari a tumorii, operatia a fost foarte dificila, pentru ca exista riscul atingerii unor vase de sange importante, ceea ce ar fi putut declansa o hemoragie care sa puna in pericol viata femeii. "O astfel de tumora grasoasa este efectul degenerarii celulelor. Asa ceva se putea dezvolta si in cateva luni, dar, cel mai probabil, in cazul femeii din Mihaileni tumora s-a dezvoltat in cativa ani, avand o evolutie lenta. Cu un astfel de caz, chiar si noi, medicii, ne intalnim destul de rar", mai afirma Petrica Radauceanu. Anul trecut, chirurgii Spitalului Judetean "Mavromati" au mai scos din abdomenul unei femei din judet o tumora, de 11 kilograme, insa era vorba de o un chist ovarian, formatiune mai frecvent intalnita. In cazul pacientei din comuna Mihaileni, medicii nu stiu inca daca tumora este de natura maligna sau benigna. Dupa prelevarea probelor din formatiunea extirpata, acestea au fost trimise la Laboratorul anatomo-patologic, pentru examinare. In cazul in care este vorba de o tumora benigna, sunt putine sanse ca aceasta sa mai recidiveze, chiar daca prezentarea la medic s-a facut destul de tarziu, in stadiu inaintat de evolutie al tumorii
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Dureros! A murit un cunoscut preot. „Din mâinile lui am învățat ce înseamnă rugăciunea, răbdarea”
12 martie 2026... - Polițist mort la 41 de ani. Patru copii au rămas orfani de tată
11 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România. Nicuşor Dan: Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare
11 martie 2026... - FOTO Accident între un autoturism și un camion. O femeie însărcinată și un bărbat au ajuns la spital
11 martie 2026...apetrans

- Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Polițiștii din Botoșani, avertisment către elevi: Nu transmiteți nimănui fotografii sau filmări intime!
13 martie 2026... - Performanță deosebită! O școală din Botoșani trimite, pentru a șasea oară consecutiv, un elev la faza națională a Olimpiadei de istorie
13 martie 2026... - FOTO Un bărbat și-a cumpărat buletin cu 150 euro, dar polițiștii din Botoșani l-au prins. Ce explicație a avut
13 martie 2026... - A fost stabilită cauza morții Liviei, mămica din Botoșani care a murit în timp ce își aștepta copilul de la grădiniță
13 martie 2026... - Anunţ de angajare! Doly Com Distribuţie recrutează asistent manager calitate
13 martie 2026... - VIDEO Noi incendii de vegetaţie uscată la Botoşani. Zeci de hectare au ars în cursul după-amiezii
13 martie 2026...ddd

- Mămica din Botoșani, care s-a stins în brațele medicilor, condusă pe ultimul drum. Când va fi înmormântată
13 martie 2026... - FOTO Un bărbat avea în bagaje, într-un autocar, peste 100 de litri de alcool. Polițiștii botoșăneni i-au confiscat licorile
13 martie 2026...
Anunturi
- Anunţ de angajare! Doly Com Distribuţie recrutează asistent manager calitate
13 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026 - Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026


