Societate amendată cu 20.000 lei de Garda de Mediu. Vezi motivul!

O societate a fost amendată cu 20.000 de lei de Garda de Mediu Botoșani în urma unei acțiuni de inspecție și control pentru îmbunătățirea calității aerului și controlul poluării industriale în cadrul obiectivului de investiție „Construire bloc de locuințe D+P+2E+M cu spații comerciale la parter, reabilitare clădire monument cu integrare în funcțiunea parterului, desființare corp clădire”.

Comisarii au verificat respectarea condițiilor din actele de reglementare, existența instalațiilor de spălare a autocamioanelor, modul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea de construcții și demolări,existența mijloacelor de protecție împotriva degajărilor de pulberi sedimentabile.
Operatorul economic nu a făcut dovada valorificării și/sau eliminării deșeurilor generate din implementarea proiectului de investiție, nu a făcut dovada existentei unui spațiu pentru depozitarea pământului în exces rezultat de pe amplasament. Pe amplasament nu există o instalație de spălare a roților mijloacelor de transport.
„Pentru neconformitățile constate s-au trasat măsuri cu termen, în vederea remedierii acestora. S-a aplicat sancțiune, conform prevederilor legale, în valoare de 20.000 lei”, susțin comisarii de la Garda de Mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *