
Asociatia Ecumenica a Bisericilor din Romania (Ecumenical Association of Churches in Romania), din care fac parte bisericile ortodoxa, reformata, luterana, luterana evanghelica de limba maghiara si cea ortodoxa armeana) si Consiliului Mondial al Bisericilor au donat ieri sinistratilor din comunele invecinate Dorohoiului 100 de seturi complete de mobilier de bucatarie, 100 de frigidere si 100 de aragazuri.
Actiunea a fost organizata cu sprijinul Protopopiatului Dorohoi, care prin preot protopop Stelian Ciurciun si preot Andrian Cretu, secretarul protopopiatului, au dirijat ajutoarele catre comunele unde zeci de oameni deznadajduiti nu si-au reluat inca cursul firesc al vietii. „Am aflat de nevoile oamenilor de pe aceste meleaguri din presa, dupa care am decis sa punem umarul si sa ajutam. Vom continua sa ne implicam cu diferite proiecte de imbunatatire a sistemului educational, a situatiei social-economice si de protectie a mediului”, a declarat reverent Miklos Menessy, coordonatorul Departamentului raspuns la dezastre din cadrul asociatiei.
Masinile cu ajutoare au ajuns ieri la sinistratii din Dorohoi, Broscauti si Hiliseu.
Asociatia Bisericilor din Romania a luat nastere in 1991 si de atunci este prezenta activa in cadrul programelor de binefacere si ajutorare a persoanelor defavorizate sau aflate la nevoie.
Monitorul de Botosani



























