Un tânăr dat în urmărire internațională, prins pe o stradă din municipiul Botoșani

22 noiembrie 2020

Duminică dimineață, jandarmii au depistat pe strada Grivița din municipiul Botoșani un bărbat în vârstă de 30 de ani, pe numele căruia Judecătoria Botoșani a emis două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,tâlhărie" și ,,lovire și alte violențe", a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Potrivit sursei citate, bărbatul era dat în urmărire națională și internațională , acesta fiind verificat în baza de date privind evidența persoanelor, motivul verificării fiind întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări de proveniență extracomunitară.
După întocmirea actelor procedurale, bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității, ulterior fiind condus la Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării”, a precizat Izotov.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia