
Grădiniţa din localitatea Broscăuţi, comuna Broscăuţi va fi închisă începând de vineri, 25 martie din cauza alunecărilor de teren. Hotărârea a fost luată în şedinţa comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă de joi, condusă de prefectul Cristian Roman, ca urmare a reactivării alunecărilor de teren în această zonă. Argumentul principal al hotărârii îl constituie desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor educative, având în vedere distanţa mică dintre zona de alunecări de teren, grădiniţă şi locurile de joacă ale copiilor. Reprezentanţii Primăriei din comuna Broscăuţi s-au angajat să amenajeze într-un timp foarte scurt o nouă locaţie pentru grădiniţă. Problema alunecărilor de teren în zonă este în atenţia autorităţilor locale şi judeţene pentru a identifica soluţii tehnice şi financiare de stopare a fenomenului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia