Municipalitatea va amenaja patru noi terenuri de joacă, în diferite cartiere

21 martie 2011
Parc de joaca nou amenajat in cartierul Unirii

Parc de joaca nou amenajat in cartierul Unirii

Investiţia face parte din contractul cadru încheiat anul trecut de Primăria Botoşani cu firma DFS Center Grup Piteşti şi care prevede ca în trei ani să fie amenajate în municipiul Botoşani peste 40 de terenuri de joacă. Cele patru noi terenuri de joacă vor fi amenajate în cartierele Unirii, Zorilor, Teodor Callimachi şi Rotunda.

"Am început amenajarea a patru terenuri de joacă, iar unul dintre acestea, situat pe Unirii, este finalizat. În cursul acestei săptămâni trebuie finalizate şi celelalte trei terenuri de joacă. Anul trecut au mai fost realizate nişte terenuri de joacă, undeva în Rotunda, în Mihail Kogălniceanu, dar şi în alte zone. Amenajările includ împrejmuire, bănci, coşuri de gunoi, alei pietonale, spaţii verzi, leagăne, topogane", a precizat viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Valoarea totală a amenajării celor 40 de parcuri de joacă se ridică la aproape 7 milioane lei.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia