Serviciul Public de Permise și Înmatriculări Auto Botoșani își reia parțial activitatea cu publicul. Anunț despre examenul pentru permis

serviciul de permise si inmatriculari auto BotosaniÎncepând cu data de 18 mai 2020, se reia partial activitatea de lucru cu publicul a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Botoșani.
Pentru limitarea riscurilor de aglomerare si contaminare cu boli infectioase, accesul la ghiseele de lucru ale S.P.C.R.P.C.I.V., se realizeaza pe baza programarii on-line si cu respectarea masurilor de prevenire a transmiterii noului tip de coronavirus.
In acest sens, botasanenii pot accesa site-ul www.drpciv.ro pentru programarea la inmatricularea permanenta, transcrierea , autorizarea provizorie pentru circulatie si radierea din circulatie a vehiculelor, precum si pentru eliberarea permiselor de conducere.

Ținând cont de evoluția situației epidemiologice determinată de răspândirea SARS-CoV-2, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Botoșani s-a luat o serie de măsuri necesare asigurării unei protecții adecvate împotriva îmbolnăvirii cu coronavirus: s-a eliminat sala de așteptare, s-au creat fluxuri de intrare și de ieșire separate de pereți de protecție, s-au
montat geamuri de protecție la ghișee, la intrare s-au instalat aparate de dezinfectare pentru mâini și preșuri de dezinfectare pentru picioare. Accesul în sediu este posibil doar după măsurarea temperaturii, iar fiecare cetățean este obligat să poarte echipament de protecție (mască și mănuși)

Se menține suspendarea activității de examinare pentru obținerea permisului de conducere, proba teoretică și proba practică, până la o dată ce va fi comunicată ulterior, în funcție de evoluția epidemiologică, potrivit unui comunicat al instituției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *