Guvernul mareste perioada de acordare a indemnizatiei pentru copiii bolnavi

1 octombrie 2005

Indemnizatia pentru ingrijirea copilului bolnav va fi acordata pentru o perioada de maximum 45 de zile calendaristice pe an, fata de 14 zile cit se acorda in prezent, potrivit Ordonantei de urgenta privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobate astazi de Guvern.Actul normativ reglementeaza conditiile de acordare a concediilor si indemnizatiilor de asigurari sociale si se va aplica de la 1 ianuarie 2006. De la aceasta data, finantarea concediilor si a indemnizatiilor de asigurari sociale, cu exceptia indemnizatiei pentru cresterea copilului se va face din bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
Sunt externalizate astfel din bugetul asigurarilor sociale de stat prestatiile care nu au legatura directa cu asigurarea sociala care plateste pensiile.
Prin transferarea obligatiilor de plata a indemnizatiilor de asigurari sociale de la bugetul de asigurari sociale de stat, la bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, se urmareste totodata, marirea gradului de responsabilitate a  cadrelor medicale in  eliberarea certificatelor de concediu medical pe baza carora se acorda indemnizatiile de asigurari sociale.
In prezent, plata indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca, pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca, maternitate, pentru ingrijirea copilului bolnav si indemnizatia de risc maternal se efectueaza din bugetul asigurarilor sociale de stat.
Conditiile de acordare a indemnizatiilor de asigurari sociale nu se modifica, cu deosebirea ca se are in vedere stagiul de cotizare realizat de asigurati in sistemul asigurarilor sociale de sanatate. Astfel, stagiul minim de cotizare pentru acordarea drepturilor privind concediile medicale si indemnizatiile de asigurari sociale  de sanatate, cu exceptia concediilor medicale si a indemnizatiilor de risc maternal, este de 6 luni, realizate in ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediul medical.
Asiguratii au dreptul la concediu si indemnizatie  pentru incapacitate temporara de munca, fara conditii de stagiu de cotizare, in cazul urgentelor medico-chirugicale, tuberculozei, bolilor infecto-contagioase din grupa A, neoplaziilor si SIDA. Lista cuprinzind urgentele medico-chirugicale, precum si bolile infecto-contagioase, precum si bolile infecto-contagioase din grupa A este stabilita prin hotarire a Guvernului.
La stabilirea bazei de calcul a indemnizatiilor vor fi luate in considere veniturile lunare din ultimele 6 luni, pe baza carora se calculeaza contributia individuala de asigurari sociale de sanatate.
Se mentin procentele din baza de calcul pentru determinarea cuantumului indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca, a indemnizatiei de maternitate, a indemnizatiei pentru ingrijirea copilului bolnav si a indemnizatiei de risc maternal.
In cazul concediilor medicale mai mari de 90 de zile programul individual de recuperare intocmit de medicul curant, cu avizul obligatoriu al medicului expert al asigurarilor sociale se realizeaza in institutiile specializate ale sistemului asigurarilor sociale de sanatate.
Plata indemnizatiilor se face lunar de aceiasi platitori ca si in prezent, respectiv angajatorii, institutia care administreaza bugetul asigurarilor pentru somaj sau casa de asigurari de sanatate, dupa caz.
Indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate se suporta din bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si din fondurile angajatorului, in cazul indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca.
Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca se suporta astfel:
a. de catre angajator, in functie de numarul de angajati avut la data aparitiei incapacitatii temporare de munca a asiguratului, astfel:
• pina la 20 de angajati, din prima zi pina in a 7-a zi de incapacitate temporara de munca
• intre 21-100 de angajati, din prima zi pina in a 12-a zi de incapacitate temporara de munca
• peste 100 de angajati, din prima zi pina a 17-a zi de incapacitate temporara de munca
• b. din fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, incepind cu:
• ziua urmatoare celor suportate de angajator, conform litera a, si pina la data incetarii incapacitatii temporare de munca a asiguratului sau a pensionarii acestuia;
• prima zi de incapacitate temporara de munca, in cazul persoanelor asigurate care sunt asociati, comanditari sau actionari, administratori sau manageri care au incheiat contract de administrare sau management, membri ai asociatiei familiei, sau autorizate sa desfasoare activitati independente
Cheltuielile cu plata acestor indemnizatii se acopera prin achitarea catre bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate a unei cote de  0,75 %, cu care se diminueaza cotele de contributii de asigurari sociale aprobate prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
Ordonanta de Urgenta prevede si posibilitatea transferarii indemnizatiilor in tarile in care asiguratii isi stabilesc domiciliul sau resedinta, in conditiile reglementate prin acorduri si conventii internationale la care Rominia este parte.
Refuzul nejustificat de plata a indemnizatiilor, calculul si plata eronata a indemnizatiilor, precum si eliberarea certificatelor de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 la 2.500 lei noi.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, numarul mediu de potentiali beneficiari ai concediilor si indemnizatiilor de asigurari de sanatate este de 4.936.000 persoane. Efortul financiar estimat pentru anul 2006  este de 426.784.000 lei noi.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia