Functionarii publici au fost doua ore in greva

1 octombrie 2005

Activitatea Administratiei Financiare si a Trezoreriei a fost blocata, in aceatsa dimineata, de o greva a functionariilor publici. Plata taxelor pentru eliberarea cazierului judeciar sau pentru buletin, plata amenzilor sau eliberarea unor documente fiscale a fost blocata timp de doua ore. Zeci de oameni au stat in frig in fata ghiseelor inchise. Lucratorii din Finantele Publice cer majorarea salariilor cu 50% si adoptarea unei legi privind salarizarea functionarilor.

Cei peste 400 de anagajati ai Finantelor Publice au refuzat sa lucreze intre orele 8.00 si 10.00. Protestul lor a afectat, insa, contribuabilii care au fost nevoiti sa astepte la ghisee reluarea lucrului. Oamenii spun ca inteleg situatia, insa sustin ca greva ar fi trebuit sa fie anuntata, pentru ca ei sa nu stea in frig. In replica, functionarii cred ca este dreptul lor de a face greva. Ei acuza salariiole mici, dar si conditiile grele de munca.Functionarii au dat un ultimatum de o saptamina Guvernului. In cazul in care revendicarile lor nu vor fi solutionate, ei vor intra, de joia viitoare, in greva generala.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia