Adrian Nastase, presedintele executiv al Partidului Social Democrat, va fi prezent, simbata, la Botosani, insotit de o delegatie numeroasa. Acesta doreste sa se intilneasca cu presedintii executivi si cu sefi de departamente ai organizatiilor de partid din judetele Iasi, Suceava, Neamt, Vaslui si Bacau, implicut Botosani. Constantin Contac, presedintele Organizatiei judetene a PSD, a declarat ca vizita oficialului PSD Botosani este una obisnuita, insa, in premiera, la nivelul Organizatiei judetene a partidului are loc o astfel de intilnire la nivel regional. Adrian Nastase va fi insotit de fosti ministri, respectiv Mihai Tanasescu, Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu si altii. « Este o onoare sa avem o vizita de asemenea amploare, iar aceasta are loc la Botosani, pentru ca organizatia noastra este vazuta ca una serioasa. Este o vizita obisnuita si nu trebuie sa avem frica ca vine presedintele executiv al partidului », a precizat Contac. Delegatia PSD mai are in program o vizita la ANL-urile din Dorohoi si la casele facute pentru romi din aceeasi localitate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia