O parte din lucrările de reparaţii la Spitalul Judeţean vor începe de vineri

campania.jpg

Medicul Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că vor fi realizate într-o primă etapă lucrările la birourile administrative ale unităţii, deteriorate după furtuna care s-a abătut asupra judeţului în urmă cu trei săptămâni. În schimb, lucrările de reparaţii la acoperişul Policlinicii, care a fost luat de vânt, vor începe abia după ce va fi finalizat proiectul de execuţie. Potrivit managerului spitalului, costurile ar fi mai mari decât cele estimate iniţial, respectiv 370.000 lei.

"La Policlinică facem proiectul, obţinem autorizaţii, iar acest lucru necesită timp. Banii vor fi de la spital şi Consiliul Judeţean, însă aşteptăm şi de la Guvern. Au mai apărut nişte lucruri care nu au fost prinse şi s-a refăcut suma. Din cât am înţeles, ar mai fi în plus faţă de suma iniţială vreo 30 milioane lei vechi. La birourile administrative suma pentru reaparaţii este mică, nici 3000 lei, pentru că se vor repara nişte crăpături apărute la zid şi de înlocuit câteva coli de tablă pe exterior", a spus Mimor.

Problema cea mai mare va fi la acoperişul Policlinicii, în cazul în care zăpada se va topi. Reprezentanţii unităţii spun că vor fi nevoiţi să pună o prelată care să protejeze aparatura medicală din interior.

Castilio.JPG