Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 2-15 decembrie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme relativ rece, cu temperaturi maxime de 2...5 grade și minime de -5...-3 grade.
Încălzirea vremii din perioada 7-10 decembrie va determina înregistrarea unui ecart mediu diurn de 5...8 grade și nocturn de -2...2 grade. Ulterior, temperatura va avea variații de la o zi la alta, iar estimările prognostice
indică situarea acestora în jurul sau chiar peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie.
La începutul intervalului vor fi mai ales ninsori și lapoviță, apoi probabilitatea de apariție a precipitațiilor slabe cantitativ va fi din nou în creștere începând cu data de 10 decembrie.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia