Penitenciarul Botosani lanseaza proiectul „O societate în schimbare – Reintegrarea socială şi profesională a deţinuţilor”

campania.jpg

Penitenciarul Botoșani în parteneriat cu Penitenciarul Galati – beneficiar si Penitenciarul Giurgiu, organizează în data de 02.03.2011, începând cu orele 1100, la  sala de conferințe „Eminescu” a Hotelului Rapsodia din municipiul Botosani, evenimentul de lansare, în Regiunea Nord Est, a proiectului “O societate în schimbare – Reintegrarea socială şi profesională a deţinuţilor”, cofinanţat din Fondul Social European – Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Obiectivul general al proiectului:
Proiectul vizează dezvoltarea în comun și adaptarea practicilor și produselor privind creșterea gradului de incluziune socială și ocupare a deținutilor prin facilitarea participării la programe de calificare pe perioada executării pedepsei, în vederea dezvoltării competențelor profesionale ale deținutilor din penitenciarele aflate în 3 judete din regiunile Sud-Est, Sud-Muntenia și Nord-Est. 
Obiectivele specifice ale proiectului:
1) identificarea unor aspecte care trebuiesc îmbunătățite sau dezvoltate, necesare schimbării  sistemului penitenciar românesc referitoare la incluziunea socială a  deținuților;
2) crearea unui cadru pentru armonizarea proceselor de reintegrare socială cu măsurile custodiale și dezvoltarea unor proceduri interne, referitoare la formarea și ocuparea pe durata detenției pentru deținuți;
3) furnizarea de programe de instruire pentru obținerea competențelor profesionale de către deținuți prin introducerea programelor moderne și inovative de formare profesională;
4) promovarea unei culturi colaborative și integrative, prin crearea unor structuri sociale informale (comunități de practică și comunitate virtuală).
          Activităţi principale care sunt desfăşurate în cadrul proiectului:
 Dezvoltarea unei modalități comune de comunicare, dezvoltarea platformei de management și e-learning
 Construirea unui cadru comun pentru armonizarea proceselor de reintegrare socială
 Crearea atelierelor de lucru și a comunităților de practică, precum și utilizarea rezultatelor pregătirii profesionale în condiții reale de muncă
 Programe de calificare profesională pentru minim 250 persoane, din care 30 de etnie rromă și 30 femei
 Dezvoltarea și furnizarea serviciilor sociale de suport, consiliere și orientare profesională în carieră pentru deținuți
 Organizarea și desfășurarea a 3 burse a locurilor de muncă pentru deținuți
 Promovarea activităţilor proiectului;
 Coordonarea proiectului;
 Monitorizarea proiectului.

Castilio.JPG