Economia judetului Botosani ar fi intr-o stare mai jalnica decit cea in care se afla acum, daca s-ar baza pe seriozitatea si puterea economica a unora dintre investitorii straini. Din 1991 si pina astazi, in judetul nostru s-au infiintat 359 societati comerciale cu capital strain, acestea constituind una din marile sperante de redresare economica a judetului. Din pacate, unele dintre acestea au fost create special pentru comiterea de infractiuni economice, cum ar fi evaziunea fiscala si spalarea de bani. Altele dintre ele, cum ar fi unele ai caror investitori sunt din Belize, Sierra Leone sau Insulele Virgine, inregistreaza pierderi colosale si sunt de negasit. Dumitru Duduc, directorul Oficiului Judetean al Registrului Comertului, a spus ca cea mai mare parte dintre investitorii straini au capitalul social minim impus de lege, adica 200 lei (doua milioane lei vechi). "Legea permite oricui sa-si infiinteze o societate comerciala cu raspundere limitata cu un astfel de capital social, indiferent ca este investitor local sau strain", a declarat Duduc. O parere mai radicala fata de investitorii straini "fantoma" o are Gheorghe Sorescu, directorul executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene Botosani. Acesta nu crede in puterea financiara a unora dintre investitorii straini care au legaturi strinse cu tari considerate paradisuri fiscale. "Pe linga investitorii straini puternici si care sunt la noi de mult timp, avem si multi, din pacate foarte multi, investitori straini care au nici o legatura cu economia judetului. Acestia nu trebuie luati in serios. Am observat ca acum toti isi fac cite o firma in aceasta tara pentru ca asa eA?la moda. Acestia sunt niste ciudati", a declarat Sorescu. Autoritatile sustin ca unii dintre investitorii straini se folosesc de paradisurile fiscale pentru a prejudicia statul. Astfel, societatile comerciale care au relatii economice cu acestea vor constata ca vor primi facturi de la firme din astfel de zone.
Pe lista firmelor cu investitori straini gasim si societati, precum Eastern European Trade Co SRL Terapia SRL si Carimex SRL.
Eastern European Trade Co SRL are sediul la fosta Integrata. Potrivit datelor Registrului Comertului, Eastern European Trade Co SRL are sediul in municipiul Botosani, pe bulevardul Mihai Eminescu nr. 2., iar numarul de telefon coincide cu cel al altei firme prezente in acelasi imobil. Asociat unic al societatii este o firma din Belize, Real Estate Management LTD. Societatea are un capital social de 200 lei (doua milioane lei vechi). Potrivit site-ului Ministerului Finantelor firma are doar un angajat, iar principalul obiect de activitate este activitatea de consultanta pentru afaceri si management.
Terapia SRL are sediul in strada Independentei nr. 91 si are ca asociati doua persoane juridice, respectiv Hermes Pharma SRL Bucuresti, cu 80% din partile sociale, si Almonte International INC, din Insulele Virgine, cu diferenta de 20% din partile sociale. Administratorul firmei este Liviu Florentin Lutuc, iar capitalul social este de 200 lei (doua milioane lei vechi). La numarul de telefon declarat oficial nu a putu fi contactata nici o persoana, iar sediul firmei este ca si inexistent, neputind fi gasit pe strada Independentei. Societatea are un singur angajat si se ocupa cu distributia produselor farmaceutice. Potrivit bilantului pe anul 2004, firma a inregistrat datorii de 488.414 lei (4,8 miliarde lei vechi), precum si pierderi in valoare de 57.855 (578 milioane lei vechi).
Carimex SRL este o societate care are printre asociati si un investitor din Sierra Leone, Abdul Naser Alsai, care detine 90% din partile sociale ale firmei. Ceilalti asociati sunt Gheorghe Vasiliu, din Cracalia, si Vasile Pinzaru, din Saveni. La Registrul Comertului, firma figureaza ca avind sediul in strada Marchian, insa nu este de gasit acolo, iar numarul de telefon declarat oficial apartine unei familii care sustine ca nu stie nimic despre aceasta societate comerciala. Directorul Registrului a spus ca firma se afla in dizolvare de drept, deoarece nu si-a preschimbat certificatul de inmatriculare la sfirsitul lui 2004. De asemenea, nici nu a depus bilant pentru anul trecut






























