Inca 86 de botosaneni trimisi in somaj tehnic

8 ianuarie 2011

Zeci de botosaneni au fost trimisi in somaj tehnic in luna decembrie. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Teritorial de Munca, in luna decembrie au depus notificare un numar de trei societati, fiind implicati  un numar de 86 salariati. Domeniile de activitate afectate sunt  productie, prestari servicii,  constructii.

"In aceasta perioada, unitatile  vor fi monitorizate de catre Inspectorat privind respectarea prevederilor legale. Pana la aceasta data, in urma controalelor efectuate, nu au fost descoperite nereguli", a declarat Roxana Gavril, purtatorul de cuvint al ITM.

De asemenea, luna trecuta au fost inregistrate 14 sesizari. Aspecte sesizate au vizat neacordare drepturi salariale, desfacere abuziva a contractului individual de munca, nerespectarea timpului de odihna, neplata orelor suplimentare,  munca fara forme legale, nerespectare conditii de munca. Sesizarile au fost facute din domeniul confectiilor, constructiilor, comert si productie.

cartoane_castilio_3.jpg

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia