Spitalul Judetean a dat in judecata firma Sanomed, cea care a preluat laboratorul de analize medicale al unitatii. Actiunea in instanta a fost deschisa la sfirsitul lunii decembrie, la Tribunalul Botosani si este separata celei deschise de Consiliul Judetean. Reprezentantii Spitalului Judetean au solicitat in instanta suspendarea contractului de asociatiune investitionala incheiat la inceputul anului trecut, dar si anularea acestuia.
"Actiunea in instanta este una paralela cu cea a Consiliului Judetean, care se judeca pe 9 februarie si prin care se cere anularea contractului. Spitalul Judetean a actionat in instanta firma Sanomed pentru problemele legate de executarea contractului", a declarat Victor Nitu, juristul Spitalului Judetean.
Reprezentantii spitalului sunt nemultumiti de modul cum firma Sanomed si-a respectat obligatiile contractuale. Desi au fost date niste termene pentru remedierea deficientelor, acestea nu au fost respectate. Firmei Sanomed i se imputa faptul ca nu a preluat nici la aceasta data personalul laboratorului, ca la laborator nu este asigurata permanenta, iar tarifele la analize au fost majorate.
































