În ziua de vineri, 3 decembrie, începînd cu orele 10, în clubul Penitenciarului Botoşani se va desfăsura, cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilităti, un concurs de sah între persoane private de libertate aflate în custodia institutiei si reprezentanti ai Asociatiei Nevăzătorilor din Botosani. La fel ca si în cazul celorlalte activităti derulate împreună cu membrii acestei Asociatii , persoanele private de libertate privesc concursul de sah ca pe o provocare, o experientă de viată aparte în măsură să faciliteze descoperirea de noi laturi ale personalitătii, dar si ca un exemplu, o motivare în plus pentru identificarea si utilizarea tuturor resurselor disponibile în vederea depăsirii unor conditii si obstacole care le-au marcat existenta pînă în prezent. Concursul de sah va fi urmat de lansarea unei cărti intitulate ”Pretul izbînzii”, al cărei autor este Constantin Surugiu, persoană nevăzătoare, membru al Asociatiei colaboratoare mentionate. Manifestarea este organizată în aplicarea prevederilor protocolului încheiat cu Asociatia Nevăzătorilor Botosani, a cărui ratiune si obiective vizează desfăsurarea în comun a unor activităti care să permită cunoasterea reciprocă si schimbul de informatii între beneficiarii nemijlociti –persoanele private de libertate, respectiv persoanele cu deficiente vizuale, tinind cont de faptul că ambele categorii, desi din cauze diferite, sunt supuse riscului de excluziune socială.

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia