Un botosanean si-a rascumparat ultimii cinci ani de munca cu peste 18.000 lei

25 noiembrie 2010

18.676 lei: aceasta este cea mai mare suma achitata la Casa Judeteana de Pensii de un botosanean, pentru a-si rascumpara ultimii cinci ani de munca. Catalin Dupir, purtatorul de cuvint al CJP, a declarat ca pina la aceasta data au fost inregistrate un numar de 43 de contracte in conditiile ordonantei 94/2010, care prevede achitarea sumelor retroactive pentru plata contributiei de asigurari sociale. Mai exact, persoanele care in ultimii cinci ani de zile nu au avut incheiate contracte de asigurare sau nu au avut contracte de munca pot sa-si achite contravaloarea contributiei de asigurari sociale, reconstituindu-si intreaga perioada, 2005-2010, ca si stagiu de cotizare sau doar o anumita perioada in acest interval de timp. La polul opus, cea mai mica suma achitata pina acum este de 98 lei.

Botosaneanul care a platit 18.000 lei lucreaza in strainatate si a achitat contributia de asigurari sociale pentru cinci ani, persoana respectiva optind pentru plata unei sume mai mari fata de cea minima conferita prin actul normativ. A dorit un venit asigurat mai mare decit cel raportat la salariul minim pe economie. Persoana care a platit cea mai mica suma avea nevoie de stagiu de cotizare pentru o luna pentru a avea vechime inegrala in munca”, a adaugat Catalin Dupir.

Contributiile la fondul de pensii pot fi platite retroactiv de persoanele care au avut intreruperi de activitate, care au lucrat la negru, sau care au muncit in strainatate, pierzind drepturile sociale din Romania. Persoanele interesate trebuie sa completeze dosarul cu sumele pe care vor sa le plateasca pina la sfirsitul lunii decembrie.


Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia