Veste proasta pentru chiriasii ANL: Tarifele la chirie vor fi majorate

Chiriasii ANL care depasesc virsta de 35 de ani si care locuiesc in casele date de stat de mai bine de cinci ani vor plati chirii mai mari. Reprezentantii Locativa au solicitat Executivului Primariei majorarea tarifelor la chiriile ANL a persoanelor care se afla in situatia mentionata mai suis. Astfel, daca la ora actuala chiria pentru un apartament cu doua camere este in jurul a 80 lei, in cel mai scurt timp aceasta se va ridica, undeva, la 200 lei.

"Locuintele ANL sunt date pentru tinerii de pina in 35 de ani ca ajutor pentru a-si intemeia o familie. Sunt locuinte cu chirie si nu proprietate, iar asta nu o inteleg foarte multi care stau in ANL. Ei cred ca daca au prins o locuinta ANL acolo o sa imbatrineasca si o sa isi lase si nepotii. Ei trebuie sa inteleaga ca dupa cinci ani si dupa ce a indeplinit virsta de 35 de ani, chiria se duce la cea a pietii. Noi am tot lasat chiria la ANL la acelasi nivel, insa va fi o hotarire prin care cei care depasesc virsta si le expira si contractele sa sa duca chiria mai aproape de cea a pietii", a spus viceprimarul Florin Ghiorghita.

Acesta a declarat ca cel mai probabil proiectul de Hotarare de Consiliu Local privind majorarea chiriilor la cei afati in situatia de mai sus va fi promovata pina la sfirsitul anului. Reprezentantii Primariei spun ca cheltuielile facute de Locativa sunt foarte mari, mai ales ca din acest an se plateste si pentru asigurarea locuintelor. In cazul in care proiectul va fi promovat, aproape toti chiriasii ANL intra in aceasta categorie, cu exceptia unora din cartierul Cismea.