Transport ilegal de ţigări în valoare de peste 8.000 lei, depistat de politisti in Ştefăneşti

Transport ilegal de ţigări în valoare de peste 8.000 lei, depistat de politisti in  Ştefăneşti. Duminica, în jurul orei 13.30, poliţiştii din oraşul Ştefăneşti au oprit pentru control, pe raza localităţii Guranda, autoturismul marca Dacia Logan condus de o tinara de 22 ani, din municipiul Sighişoara, judeţul Mureş. In autoturism se aflau în calitate de pasageri alte trei persoane tot din municipiul Sighişoara, judeţul Mureş. Întrucât existau suspiciuni că aceştia transportau ţigări de provenienţă Republica Moldova, s-a procedat la conducerea acestora la sediul poliţiei, unde, cu ocazia verificării amănunţite, în portbagajul autoturismului s-a găsit cantitatea de 16.300 ţigarete (815 pachete), pachetele având aplicate timbru de acciz Republica Moldova. Împotriva a doi dintre pasageri s-au intocmit dosar penal. Cantitatea de ţigări, în valoare de 8.150 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 20.000 lei, a fost indisponibilizat.

 cartoane_castilio5.jpg