Pro Volei Botosani- Dinamo Bucuresti 2-3 GALERIE FOTO

provolei_dinamo7.jpg

Tehnicianul Bethold Văsuică a debutat cu o înfrângere pe banca tehnică a echipei CS Pro Volei, pierzând astăzi cu scorul de 3-2 la seturi în faţa formaţiei Dinamo Bucureşti. Botoşănencele au început modest primul set fiind conduse cu 2-4, 4-8, 7-10, 15-19 şi 17-22. Pe finalul setului au dat semne de revenire dar au pierdut cu 25-21. În setul doi botoşănencele au intrat mult mai decise dar bucureştencele au revenit în joc şi la un moment dat conduceau cu 15-10. Pro Volei a revenit în joc şi a egalat scorul 17-17 după care au avut o evoluţie foarte bună reuşind să se impună cu 25-22. Setul trei a fost unul foarte echilibrat, ambele formaţii trecând rând pe rând pe la conducere dar niciuna nu a reuşit să se desprindă decisiv. La scorul de 20-20 botoşănencele au comis mai multe erori şi au pierdut setul cu 25-21. Setul patru a fost la discreţia gazdelor care au condus în permanenţă şi s-au impus în final cu 25-10. Cum scorul era 2-2 a urmat setul decisiv în care elevele lui Berthold Văsuică au început destul de bine dar bucureştencele, mult mai experimentate, au revenit în joc şi au condus cu 10-7. Botoşănencele au egalat scorul 11-11, echilibrul fiind menţinut până la scorul de 13-13 când două greşeli la preluare au făcut ca Dinamo să se impună cu 15-13 şi să câştige meciul.   

provolei_dinamo2.jpg

.

provolei_dinamo5.jpg

.

provolei_dinamo6.jpg

.

provolei_dinamo.jpg

.

provolei_dinamo1.jpg

.

provolei_dinamo8.jpg

.

provolei_dinamo3.jpg

.

provolei_dinamo4.jpg

cartoane_castilio7.jpg