Revolta a parintilor, elevilor si profesorilor de la Grup Scolar Sendriceni fata de salile neincalzite din unitate

Un grup de elevi, parinti si profesori si-a exprimat nemultumirea, marti dimineata, atit la Inspectoratul Scolar Judetean, cit si la Consiliul Judetean, fata de faptul ca salile de clasa de la Grupul Scolar Sendriceni nu sunt nici la ora actuala incalzite. Parintii au reclamat faptul ca elevii ingheata de frig in clasa. Aceeasi situatie a fost inregistrata si anul trecut si asta din cauza datoriilor mari inregistrate la furnizor.

"Ei au venit la Inspectorat si au ridicat problema incalzirii unitatii de invatamint. Acest grup scolar functioneaza cu o cladire in municipiul Dorohoi, dar conform legii este finantat de Consiliul Local Sendriceni. Consiliul Local Sendriceni nu poate acoperi cheltuieli atit de mari cit presupune existenta unui grup scolar. Si atunci exista probleme cu plata incalzirii. Din acest motiv, conducerea scolii nu a dat inca caldura, pentru ca sunt datorii foarte mari la incalzire din anii precedenti", a spus Daniel Bucataru, inspector scolar in cadrul ISJ Botosani.

Reprezentantii ISJ spun ca vor incerca sa sprijine scoala in rezolvarea problemei,insa acest lucru se va face dupa o discutie cu CL Sendriceni. Bucataru spune ca o eventuala mutare a elevilor in cladirea de la Dorohoi nu poate fi luata in calcul.

"Singura posibilitate este sa incadram undeva la o situatie de urgenta si sa gasim finantarea pe alte cai pentru a rezolva situatia", a adaugat Bucataru.

cartoane_castilio_.jpg