Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, susţine că democrat-liberalii din Consiliul Judeţean Botoşani, al cărui preşedinte este fostul senator PDL, Mihai Ţăbuleac, au evitat să intre în Comisia de verificare şi analiză a achiziţiilor publice efectuate în anii 2009 şi 2010 la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri şi în cadrul aparatului propriu de specialitate al Consiliului Judeţean, pentru ca ancheta să fie acuzată de politizare.
„Celor de la PDL li se face frică imediat ce aud ideea de anchetă. Ei ar dori să ţină batista pe ţambal cât mai mult şi, eventual, să cureţe înainte toate urmele, căci ştiu că vor pierde puterea. Este inacceptabil să nu ai curajul de-aţi asuma o anchetă în interes public, din cauza culorii politice. Aş fi apreciat dacă membrii PDL din Consiliul Judeţean Botoşani recunoşteau că absenţa din această comisie este determinată de un posibil conflict de interese.”, a spus Ivan.
Europarlamentarul social-democrat spune că nu are nicio îndoială cu privire la faptul că se vor găsi nereguli în achiziţiile făcute de către cele două direcţii aflate sub anchetă. Cătălin Ivan susţine că are informaţii despre neregulile prezente la CJ Botoşani, din surse în care îşi exprimă toată încrederea. Acesta arată însă că cei din PDL au refuzat să fie membri ai comisiei de anchetă, tocmai pentru a acuza rezultatele acesteia de politizare.
Eurodeputatul PSD apreciază acţiunea partidelor din opoziţie, în CJ Botoşani, şi îndeamnă toţi aleşii de consilii locale judeţene ai PSD, PNL, PC sau PRM să facă toate eforturile pentru a scoate la iveală abuzuriile şi hoţiile celor de la guvernare, cele mai flagrante dintre acestea fiind în plan local. Cătălin Ivan consideră că, în ceea ce îi priveşte pe cei de la putere, oricine ar fi ei, buna credinţă nu se mai prezumă.





























