Procesul se va judeca la Curtea de Apel Suceava, iar primul termen este programat pentru 1 noiembrie. Ministerul Sanatatii a fost actionat in instanta de reprezentantii acestui sindicat pentru acea diminuare a salariilor cu 25%, pe care o considera nejustificata. Victor Nitu, liderul acestui sindicat, a declarat ca a chemat in instanta ministerul, intrucit nu a primit niciun raspuns in termenul legal de 30 de zile la memoriul trimis, prin care solicita clarificarea acestei situatii. El spune ca a adus ministerului suficiente argumente care sa demonstreze ca salariile personalului medical, nemedical şi auxiliar, cu excepţia angajaţilor Unităţii de Primire a Urgenţelor şi Serviciului de Medicină Legală, sunt asigurate ca urmare a prestării unor servicii către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fond administrat distinct faţă de bugetul de stat.
"Avem prima infatisarea pe 1 noiembrie si speram sa si cistigam procesul pe care l-am deschis ministerului", a spus Nitu. Acesta a declarat procesul a fost deschis doar pentru cei 120 de salariati, personal nemedical din cadrul Spitalului Judetean. Sindicatul va cere in instanta stoparea acestei masuri si acordarea drepturilor salariale retinute pina acum.





























