Valeriu Iftime, finanţatorul echipei FC Botoşani consideră că echipa lui Cristi Popovici nu a câştigat un punct ci a pierdut două. În plus, el spune că după evoluţia echipei în acest meci FC Botoşani putea pierde toate cele trei puncte. „Nu e un punct câştigat. E un punct obţinut după o prestaţie ruşinoasă. Mie nu-mi convine şi mă enervează la culme când văd ceva pe care scrie Botoşani pus la colţ şi fluierat de toţi. Putea să fie şi AS Roma, nu te poate ţine în poartă şi să te bombardeze şi să scoţi portarul jucătorul meciului mai ales că la momentul acesta avem nişte pretenţii”, a spus Valeriu Iftime la emisiunea Top Sport de la TeleM. Acesta a mai adăugat că FC Botoşani este o echipă mică, care joacă bine acasă şi modest în deplasare.
„Acasă jucăm frumos dar în deplasare suntem jalnici. De şase ani de când sunt în fotbal, de câte ori mergem la echipele mici suntem saci de box. Nu se poate ca în repriza a doua să nu dăm un şut la poartă iar în ultimul sfert de oră nu ştiu dacă am ieşit din careu”, a mai spus Valeriu Iftime.






























