Un barbat a ajuns la spital in stare grava dupa ce a cazut in gol de la zece metri

A ajuns la spital in stare grava dupa ce a cazut in gol de la zece metri. Evenimentul a avut loc luni, la blocurile sociale din zona Parcului Tineretului. Barbatul de 40 de ani s-a prabusit in gol de la etajul trei al unui apartament din bloc pe o terasa de beton. Cei care au anuntat cadrele medicale de la Ambulanta au fost vecinii acestuia. La interventie a fost solicitat si sprijinul pompierilor. Un echipaj al SIAMUD l-a imobilizat pe bărbat şi cu ajutorul unei tărgi, l-a coborât până la nivelul solului.

 “Pacientul a suferit traumatisme de coloană cervicală, de coloană lombară, precum şi fracturi la nivelul ambelor membre inferioare”, a declarat Bogdan Ursu, medic în cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta Botoşani. Cazul a fost preluat de politisti. Ei nu exclud si varianta unei sinucideri, dat fiind faptul ca inainte de producerea accidentului barbatul consumase bauturi alcoolice.

cartoane_castilio.jpg