Sanctiuni administrative dictate impotriva a o parte din angajatii Centrului de plasament "Elena Doamna", dupa incidentul in care un tinar institutionalizat a reclamat ca a fost batut de seful Centrul de plasament "Prietenia", Andy Murariu. Reprezentantii Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Botosani au finalizat ancheta interna in acest caz si au dispus si o serie de masuri. Pentru ca Politia nu a finalizat ancheta in cazul sefului de centru, reprezentantii DGASPC au luat masuri doar in cazul angajatilor de la "Elena Doamna", acolo unde, de altfel, s-a petrecut si incidentul. Potrivit Ceciliei Spatar, director adjunct al DGASPC, membrii comisiei de control au propus reanalizarea situatiei copilului institutionalizat Ioan Asaftei si continuarea tratamentului prescris pe Sectia de neuropsihiatrie, tinind cont ca acesta a mai avut si alte antecedente de acest gen. Dupa externare, baiatul va fi mentinut, in continuare, la Centrul de Primire a Minorului in Regim de Urgenta, urmind ca ulterior sa se stabileasca o masura de protectie. De asemenea, membrii comisiei au dispus reevaluarea situatiei psihosociale a unor tineri din Centrul "Elena Doamna", care au fost martori la incident. Patru salariati din centru care au lucrat in acea zi au fost sanctionati cu avertisment, iar in cazul fostului sef de centru Georgeta Vatui, banuita ca ar fi fost cea care a condus la instigarea incidentului, s-a propus transferarea intr-o alta unitate din cadrul directiei.
"In vederea detensionarii starii conflictuale din centru si pentru buna desfasurare a activitatii manageriale a actualei sefe de centru, analizarea situatiei fostului sef de centru Georgeta Vatui a posibilitatii de a-si desfasura activitatea intr-o alta unitate a directiei. Pentru ca actualul sef de centru sa isi desfasoare activitatea in bune conditii, vom propune schimbarea fostului sef. Am ajuns la concluzia ca este mai bine si pentru copii si pentru actualul sef de centru", a spus Cecilia Spatar. Impotriva lui Andy Murariu nu s-a putut lua nicio masura intrucit nu este finalizata inca ancheta politiei. La ora actuala, Centrul de plasament "Elena Doamna" este condus de Marcela Pohoata.

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia