Firma Sanomed risca rezilierea contractului de asociatiune investitionala cu Spitalul Judetean Si asta pentru ca multe dintre prevederile contractuale nu au fost respectate. La aceasta concluzie au ajuns reprezentantii Consiliului Judetean si cei ai Spitalului Judetea, dupa un bilant al activitatii firmei private care a preluat laboratorul de analize medicale al spitalului. Miercuri, a avut loc o intalnire intre conducerea unitatii spitalicesti si cea a firmei Sanomed, in urma careia s-au dispus niste masuri. Potrivit managerului Ovidiu Mimor, firma Sanomed nu respecta contractul incheiat la inceputul acestui an. Conducerea Spitalului Judetean a dat firmei un termen de zece zile pentru remedierea situatiei, iar in cazul in care firma nu se va conforma risca rezilierea contractului.
"Noi am facut prima sedinta de Consiliu de Administratie a asa-zisei asociatiuni care la anumite puncte nu au fost respectate de firma Sanomed. Le-am dat niste termene de maxim zece zile in care sa rezolve problemele de la preluarea personalului pina la pretul analizelor si sa avem laborator 24 de ore din 24, pentru ca este laborator de urgenta. Asteptam raspunsul lor", a spus Mimor.
Nemultumit de activitatea Sanomed s-a aratat si presedintele Consiliului Judetean, Mihai Tibuleac. Acesta a precizat ca aproape niciunul din obiectivele asumate prin contract nu s-a indeplinit.
"Nu a fost preluat personalul de acolo, nici nu presteaza pentru spital analize 24 de ore din 24 asa cum prevede legea, dar au si marit tarifele la analize. Prin urmare, din asa zisa asociatiune cetatenii judetului Botosani nu s-a ales decit cu ponoase", a spus Tibuleac.





























