Cadavrul în putrefacție care se presupune că este al unui bărbat cu vârsta de peste 60 de ani a fost găsit, marți după-amiază, în pârâul Burla, din comuna Blândești. Acesta a fost observat de mai mulți localnici, care se aflau la pescuit și care au alertat imediat autoritățile.
O echipă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență s-a deplasat la fața locului pentru a scoate cadavrul din apă.
Primarul comunei Blândești, Stelian Maxim, susține că bărbatul fusese dat dispărut în urmă cu două săptămâni. Acesta avea domiciliu la Blândești, însă se mutase la Stăuceni.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia