Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani s-a întrunit joi, în şedinţă extraordinară, pentru a lua noi decizii în vederea sprijinirii sinistraţilor şi reabilităriizonelor afectate de inundaţiile din perioada 22-30 iunie 2010. Primul punct pe ordinea de zi s-a referit la asigurarea asistenţei alimentare pentru persoanele sinistrate în urma inundaţiilor din 22 – 30 iunie. Potrivit hotărârii CJSU aprobatei, obligativitatea asigurării produselor alimentare / hrănirii persoanelor afectate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iunie revine Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă pentru persoanele cu domiciliul pe raza unităţii administrativ teritoriale afectate. Sursele de asigurare a alimentelor sunt: achiziţii cu fonduri de la bugetul local, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale prin Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, donaţii şi sponsorizări. Persoanele sinistrate cu nevoi de asistenţă alimentară se stabilesc nominal prin hotărâre a Consiliului Local, pentru fiecare unitate administrativ–teritorială în baza anchetelor sociale. Calculul necesarului de alimente, norma calorică şi valoarea financiară a acestora se stabilesc tot prin hotărâre a Consiliului Local, pentru fiecare unitate administrativ–teritorială. Potrivit celor declarate de inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, colonel Radu Anton, se impunea adoptarea unei astfel de hotărâri, având în vedere faptul că nu există nici un act normativ care să reglementeze norma de hrană pentru persoanele sinistrate. Termenul limită până la care primarii şi Consiliile Locale ale unităţilor administrativ–teritoriale afectate trebuie să realizeze anchetele sociale, să stabilească lista persoanelor beneficiare şi să aprobe norma de hrană este de 26 iulie. După inundaţiile de la sfârşitul lunii iunie, în judeţul Botoşani au rămas fără acoperiş deasupra capului 1.082 persoane. Asistenţă alimentară poate fi acordată, în baza anchetei sociale, inclusiv persoanelor care, deşi au rămas cu locuinţa, au pierdut culturile agricole şi celelalte bunuri materiale.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia