Medicamentele pentru bolnavii cu HIV SIDA sunt insuficiente. Aceştia primesc tratament prin programul naţional de sanatate însă medicamentele existente acum mai ajung doar pentru câteva zile. Carmen Alexa, preşedintele Asociatiei Tereza, a declarat că lipsa medicamentelor este o problemă pentru acesti bolnavi şi că în trecut au fost situaţii în care aceştia au întrerurpt tratamentul chiar şi o săptămână întreagă. Lunar, cei 150 de bolnavi care există la nivelul judeţului au nevoie pentru asigurarea tratamentului de cel puţin 400.000 de lei. Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări susţin că banii care vin pe programele de sănătate sunt până la finele anului numai că în cazul persoanelor infectate cu HIV medicamentele sunt mult mai scumpe şi nu prea se încadrează bugetului alocat instituţiei.






























