Rețete imputate medicilor de familie, în urma unui control al Casei de Asigurări de Sănătate

medic reteteMai mulți medici de familie sunt buni de plată, după ce au prescris medicamente care se eliberau doar cu acordul unei comisii de specialitate. Neregulile au fost depistate de Corpul de control al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, după un control recent. Suma imputată medicilor se ridică la 8.587 lei, la care se adaugă penalități în sumă de 2.215 lei.

like facebookS-a verificat modul de prescriere a medicamentelor pentru care sunt aprobate protocoale terapeutice și care se prescriu cu aprobarea comisiilor terapeutice la nivelul CAS Botoșani pentru anii anteriori, pentru că începând de anul acesta comisiile s-au desființat, însă au mai fost referate din anii anteriori. S-au constatat pentru medicii de familie un debit de 8.587 lei, care se adaugă suma de 2.215 lei dobânzi și penalități. Sumele s-au imputat pentru nerespectarea protocoalelor de prescriere. Sunt medicamente care se prescriu în anumite condiții: de către medicul specialist, cu aprobarea unor comisii județene. Ori, erau prescrise rețete , dar acele referate nu erau”, a menționat Carmen Nicolau, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani.

Sumele urmează să le fie reținute medicilor din contractul pe care îl au cu Casa de Asigurări de Sănătate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *