Teodora Buliga: Vreau sa continui la Rachiti ce a inceput sotul meu

7 mai 2010

Teodora Buliga, sotia fostul primar de Rachiti, Toader Buliga, a anuntat, vineri, ca va candida din partea PSD la Primaria Rachiti pentru a continua proiectele incepute de sotul sau. Ea a spus, vineri, intr-o conferinta de presa, ca are cunostinte despre toate lucrarile deja incepute de sotul sau, care a incetat din viata in luna aprilie.

"Am luat decizia de a candida pentru functia de primar al comunei Rachiti in ideea de a continua toate proiectele initiate de fostul meu sot si de a le duce la indeplinire. Sunt nascuta in comuna Rachiti, sunt fiica a acestei comune, m-am pregatit si m-am reintors pe plaiurile natalei pentru a veni in sprijinul cetatenilor acestei localitati", a afirmat Buliga.

Obiectivele sale sunt asfaltarea drumului comunal spre Costesti, finalizarea lucrarilor de canalizare in Rachiti si Rosiori, dar si la statia de epurare din Rachiti.  

Potrivit social democratilor, Teodora Buliga a fost desemnata candidat in urma unui sondaj realizat pe 360 de subiecti din Rachiti, fiind "preferata locuitorilor din Rachiti". In sondaj au fost inclusi 13 potentiali candidati.

Alegerile au loc pe 30 mai.

PSD_cu_teodora_buliga_si_marcu_si_macaleti.jpg

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia