Guvernul va tăia puternic salariile din sectorul bugetar şi pensiile, informeaza Realitatea TV. Anunţul a fost făcut de preşedintele Traian Băsescu, la finalul unei discuţii cu reprezentanţii FMI, desfăşurate la Palatul Cotroceni. „Vreau să ştiţi că de la bun început că echipa de evaluare condusă de FMI şi Guvernul au avut în atenţie două variante: una era cea a neîncrederii, însemna creşterea TVA de la 19 la 24%, creşterea cotei unice de la 16% la 20% şi reducerea salariilor din sectorul bugetar cu 20% pentru a ne încadra în cheltuielile bugetare. A doua variantă era cea a încrederii: în care Guvernul să-şi continue programele de restructurare majoră. Niciuna nu poate fi atribuită cuiva sau altcuiva”, a declarat preşedintele Băsescu, la Cotroceni.
„Iar în ceea ce principalele axe pe care Guvernul şi Fondul vor discuta în continuare mi le asum ca soluţii: reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25,%, iar până la finele anului şefii de instituţii vor trebui să-i aleagă pe cei mai buni. Această măsură trebuie luată de la 1 iunie. De asemenea, în ceea ce priveşte pensiile, Guvernul îşi va menţine transferul de 1,7 miliarde de euro la fondul de pensii, dar pentru a acoperi pensiile la nivelul actual, şi numeric şi ca nivel de plată, ar mai trebui circa încă 500 de milioane de euro, care nu există. Este previzibilă o scădere a salariilor cu 15%. Ajutorul de şomaj se va reduce cu 15%. Toate salariile vor fi afectate cu 25%, inclusiv salariul minim pe economie.”
Preşedintele a mai spus, revenind la subiectul reducerii salariilor, că acestea vor fi reduse toate cu 25%, inclusiv salariul minim pe economie. "Dar, Guvernul va completa diferenţa care este sub 600 de lei. Deci salariul minim pe economie, care va fi luat în considerare, este salariul din sectorul privat şi, dacă prin diminuarea de la 705 lei, cât este în sectorul bugetar, cu 25% se ajunge sub 600 lei, nu va scădea salariul minim sub 600 lei. Guvernul va lăsa salariul minim în vigoare aşa cum este, pentru economia reală", a spus şeful statului.
Apoi a trecut la programele sociale: “În România funcţionează 16 programe sociale, marea lor majoritate aplicate înainte de alegeri - de la acordare de pampers, până la venitul minim garantat. Ele funcţionează atât de independent una de alta, încât sunt persoane care cumulează 4-5 ajutoare din diverse programe, astfel încât le convine să stea acasă fără nicio problemă şi câştigă mai bine decât unul care merge la serviciu. Toate cele 16 programe sociale vor fi reanalizate în aşa fel încât ele să-şi atingă ţinta şi nu să devină surse de venit fără muncă. De asemenea, în ceea ce priveşte soluţiile ce vor fi aplicate în continuare, sunt vizate inclusiv acele excepţii care au decredibilizat acţiunea guvernului de a reduce sporurile exagerate şi veniturile date în afara legii. Mă refer aici la cei care se află în consilii de administraţie, fiind în acelaşi timp salariaţi ai Ministerului Economiei, ai Ministerului de Finanţe, ai altor ministere. Veniturile pe care le obţin ca reprezentanţi ai statului vor fi impozitate cu procente foarte mari. Rămâne să stabilească guvernul care vor fi aceste procente".
Preşedintele a spus sectorul bugetar a fost cel care nu a reacţionat la criză: "Prima variantă era cea în care aparatul bugetar transfera din nou pe umerii celui privat cheltuielile bugetare, sarcina de a menţine aparatul bugetar uriaş pe care România îl are. Nu este o reţetă uşoară, dar este necesară, pentru că în economia reală lucrează maxim 3 milioane de oameni, este cea care s-a restructurat puternic în 2009 şi 2010. Cel care nu a reacţionat corect la criză este statul. Statul s-a căţărat în spatele unuia foarte slab şi subţirel, economia românească. Acest lucru nu mai este posibil."
"Vreau să aveţi în vedere următorul lucru: salariile personalului bugetar reprezintă 28 la sută din buget (...) Cheltuielile sociale reprezintă 12 la sută din PIB, ceea ce reprezintă peste 35 la sută din bugetul de stat. Facem o socoteală elementară să ştim unde am ajuns: 62 la sută din buget. Ne întrebăm cum mai putem aloca bani suficienţi pentru şcoli, pentru spitale, pentru funcţionarea Armatei, a Poliţiei?",a întrebat preşedintele.
"N-aş vrea să facem împreună socoteala - şi o putem face cu uşurinţă - constatăm că venitul mediu în bugetul de stat este 31% din PIB iar cheltuielile bugetului de stat sunt de 40%. Trebuie să completăm această diferenţă, iar locul unde trebuie să restructurăm este sectorul bugetar şi sectorul social(...). Vor mai fi şi multe alte măsuri pe care trebuie să le ia Guvernul, cum ar fi modificări ale Codului muncii pentru a flexibiliza forţa de muncă, unele analize cu privire la impozite", a adăugat acesta.
Măsurile vor avea efect pozitiv asupra mediului privat, spune preşedintele: „Vor avea un efect foarte bun în sistemul privat. Îl vor elibera de obligaţiile de a susţine un asemenea aparat. Nimic de ceea ce am spus nu are vreo legătură cu sectorul privat. Poate că salariaţii din sectorul public văzând că li s-a redus salariul cu 25% se vor îndrepta spre sectorul privat.”
Se vor reduce masiv subvenţiile
"De asemenea, se va proceda la reducerea masivă a subvenţiilor, iar banii recuperaţi din subvenţii, vor fi alocaţi ţintit către cei care în mod real au nevoie de sprijin financiar", a spus şeful statului. Este vorba despre sistemul de încălzire din Bucureşti. Acesta beneficiază de subvenţii masive din partea Primăriei Capitalei, dar şi a bugetului de stat. Fără deosebire de veniturile pe care le au, toţi cetăţenii din Bucureşti şi firmele racordate la sistemul centralizat, primesc încălzirea subvenţionată. Or, subvenţiile globale vor fi sistate şi se va acorda subvenţie celor care au nevoie de ea. Nu sunt cuplat la încălzirea centrală, dar, dacă aş fi, deşi am cel mai mare salariu teoretic din administraţie, aş primi această subvenţie. Când în mod real, ea trebuie adresată cetăţeanului care are nevoie de ea", a explicat şeful statului.
Traian Băsescu: Nu vor fi remanieri
Băsescu a exclus remanierea Guvernului din agenda sa: "Nu pune nimeni problema remanierilor. Ceea ce ne trebuie acum este încredere şi stabilitate." În schimb, preşedintele a atacat o parte a presei, pe care a acuzat-o că întreţine o atmosferă de neîncredere socială. I-a certat şi pe cei care critică Guvernul: „Le-aş aduce aminte că din interese politice au lăsat România fără guvern în ultimele patru luni ale anului trecut. Le-aş aduce aminte că atunci când Guvernul s-a dus în Parlament cu legea pensiilor, soluţia a fost moţiunea de cenzură. Poate că decenţa şi solidaritatea sunt mai bune decât demagogia. Nu voi ezita să arăt ce au făcut la guvernare.”
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia