Virusul gripei aviare a traversat Capitala intr-o cutie de carton

In drum spre Anglia, virusul gripei aviare a traversat, luni, Bucurestiul intr-un Passat de Politie. Pe la trei dupa-amiaza, probele de "aviara" au fost scoase din Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala (IDSA) – aflat in mijlocul Capitalei – ambalate intr-o cutie de carton si puse pe bancheta din spate a masinii de la "Circulatie". Nu a fost pentru prima oara cind prin zona IDSA-ului au trecut cutii cu virusi "de risc".

In Occident, laboratoarele in care sint studiati virusii importanti, de tipul gripei aviare, sint plasate la mare distanta de marile orase. Sint ascunse in paduri si monitorizate cu sistemele de securitate de ultim racnet. In Romania e altfel. Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala intra in categoria "unitatilor cu biorisc". Aici se lucreaza cu bacterii si virusi care provoaca epidemii in masa.
Pe la IDSA a trecut si antraxul dar si toxina botulinica. Cu toate acestea, "laboratorul cu virusi" a fost construit central, linga Piata Operei, in incinta Facultatii de Medicina Veterinara. Mai grav e ca la doi pasi de Unitatea de Inalta Biosecuritate este riul Dambovita. Multi spun ca, in aceste conditii, laboratorul IDSA este o "bomba ecologica".
Un moment critic a fost inregistrat chiar in urma cu citeva saptamini. Asa cum povestesc cei din zona facultatii, din cauza ploilor, subsolul laboratorului a fost inundat. Din pricina apei s-a intrerupt si curentul care asigura functionarea aparatelor de supraveghere. In cele din urma, apa a fost extrasa cu pompa si deversate la canalizare. De aici, apa din subsolul Unitatii de Inalta Biosecuritate a ajuns in Dambovita! Iar in cladirea IDSA se aflau probabil bacteriile cu care se lucreaza de obicei – leptospire, salmonele, streptococul betahemolitic (care poate sa produca si meningita) sau virusi de genul celui al rabiei, al febrei aftoase sau al pestei porcine.
Unitatea de Inalta Biosecuritate e o cladire normala, cu un etaj, bagata intre doua laboratoare ale Facultatii de Medicina Veterinara. Sute de studenti trec zilnic prin fata IDSA-ului pe zidul caruia scrie ca laboratorul a fost inaugurat la 27 septembrie 2001. Curios este, insa, ca IDSA a devenit Unitate de Inalta Biosecuritate pe 8 decembrie 2003. Imaginea normala a unei astfel de unitati ar fi o cladire pazita, cu garduri inalte si sistem de monitorizare complex. Sau, asa cum spun standardele, macar cu "perdea verde" – adica cu o padure in jur – si statie de epurare/filtrare a apei.
La Bucuresti, Unitatea de Inalta Biosecuritate nu prea are nimic special. Nici gard nu exista in jur, nici vreun bodyguard care sa verifice zona si nici macar o camera video. Pe la usa laboratorului unde se lucreaza cu tot tipul de virusi sta linistit Guta – un cal al facultatii. Vreo doi ciini si o pisica sint in zona IDSA ca la ei acasa. Deasupra lor, gemurile sint deschise. Ni se spune ca locul laboratorului este in spatele cladirii. Si aici sint termopanele crapate, iar lipit de IDSA este un camin de studenti. Singurul paznic este femeia de la intrare care zice ca nu lasa pe nimeni in sediul institutului. Citiva studenti povestesc insa ca au vizitat deja, pe blat, Unitatea de Inalta Biosecuritate. Au spus la poarta ca merg sa ia o proba de exudat faringian si au intrat in institut. Ei spun ca au intrat fara probleme deoarece stiu ca la IDSA nu exista bio-baza. Nu au reusit sa intre in laboratorul central fiindca nu aveau cartelele speciale.
In schimb, un hot obisnuit cu sistemul electronic ar putea intra in laboratoarele unde se lucreaza cu virusi. Acest lucru il recunoaste si directorul IDSA, Nicolae Stefan. Reprezentantul Unitatii de Inalta Biosecuritate spune ca nici in Vest nu exista paza la laboratoarele de tipul IDSA – "In Olanda am vazut ca laboratorul era protejat de o liziera. Nu era paza, dar acolo posibilitatea de efractie este mai redusa". Directorul declara ca din punct de vedere al biosecuritatii, IDSA-ul nu are probleme: "Nu lucram cu agenti patogeni periculosi pentru om. Securitatea este normala cit timp a fost aprobata de cine a aprobat. Laboratorul unde se lucreaza cu virusi este ca o cutie intr-o alta cutie. Nu exista posibilitatea de a intra acolo decat cu o cartela magnetica pe care o au doar citiva angajati. Laboratorul putea sa fie o bomba ecologica acum 50 de ani, cind nu existau sistemele de acum. Virusii ajung aici pe un traseu bine stabilit care face parte dintr-un sistem de biosecuritate pus la punct".
Daca de intrat, intra prin sistemul "bio", de iesit virusii ies, normal, pe usa din fata. Asa s-a intamplat si luni, cind "gripa aviara" bagata in trei eprubete a fost pusa in trei cutii sterilizate si carate de un angajat al institutului la masina Politiei, de l-a facut sa albeasca instantaneu pe subinspectorul de la volan.