Botosaniul, in topul judetelor cu restante la credite ale populatiei si firmelor

Restantele la credite ale populatiei si companiilor au urcat in martie la 10,4 miliarde de lei, ponderea acestora in totalul imprumuturilor ajungand astfel la 5,19% fata de 4,6% la sfarsitul lunii februarie. In februarie valoarea totala a restantelor populatiei si companiilor era de 9,2 miliarde de lei.

Cele mai mari probleme se inregistreaza in continuare la creditele in moneda nationala, unde rata restantelor ajunge la 6,6% fata de 4,2% la valuta. Valoric insa restantele la lei si cele la valuta ajung la acelasi nivel, de aproximativ 5,2 miliarde de lei.
In Bistrita-Nasaud se inregistra cea mai mare rata a restantelor, de 9,42%, in timp ce in Botosani restantele ajungeau la 6,9%. In Bucuresti, rata restantelor era de 4,2% la sfarsitul lunii martie.