Prefectul Cristian Roman i-a atras din nou atenţia şefului de la Direcţia de Sănătate Publică, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural de marţi. Momentul cel puţin penibil a avut loc în timp ce un angajat al Prefecturii citea rapoartele de activitate a instituţiilor, fiind însă oprit de prefectul Roman pentru a i se adresa lui Ovidiu Mimor. "Staţi puţin ca să se trezească domnul Mimor", a spus prefectul Cristian Roman în plenul şedinţei, ceea ce a trezit zâmbete pe buzele celorlalţi directori prezenţi. În finalul întâlnirii, prefectul a ţinut să sublinieze că la DSP se confruntă cu "delăsare şi neimplicare".
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia